Probabil ai auzit de leziuni de menisc, mai ales dacă ești pasionat de sport sau ai prieteni care au avut ghinionul să se accidenteze la genunchi. Poate chiar tu te confrunți cu o durere sâcâietoare și te întrebi dacă nu cumva meniscul este de vină. Este una dintre cele mai frecvente afecțiuni ale genunchiului și, netratată, poate duce la complicații serioase.

Genunchiul este o articulație complexă, esențială pentru aproape orice mișcare pe care o facem. În interiorul său se află două mici structuri care joacă un rol uriaș în buna sa funcționare: meniscurile. Dar ce sunt ele, mai exact? Și de ce sunt atât de predispuse la accidentări?

Acest ghid complet îți va explica în detaliu tot ce trebuie să știi despre structura de menisc, de la anatomie și funcționalitate, la cauzele, simptomele și opțiunile de tratament pentru leziunile de menisc. Vom explora de ce o mișcare banală, precum ridicarea de pe scaun, poate duce la o ruptură și ce pași trebuie să urmezi pentru o recuperare completă.

Pentru a înțelege leziunile, trebuie mai întâi să cunoaștem structura de menisc. Imaginează-ți genunchiul ca pe o balama sofisticată, unde osul coapsei (femurul) se întâlnește cu osul gambei (tibia). Între aceste două oase mari se află două piese de cartilaj fibros, în formă de semilună sau litera „C”. Acestea sunt meniscurile.

Fiecare genunchi are două astfel de structuri:

1. Meniscul medial (intern): Situat în partea interioară a genunchiului.
2. Meniscul lateral (extern): Situat în partea exterioară a genunchiului.

Aceste structuri cartilaginoase acționează ca niște perne sau amortizoare, având roluri esențiale în sănătatea și funcționalitatea articulației.

Meniscurile nu sunt doar niște simple bucăți de cartilaj. Ele îndeplinesc funcții vitale pentru sănătatea pe termen lung a genunchiului:

• Amortizarea șocurilor: Preiau și distribuie forțele generate în timpul mersului, alergării sau săriturilor. Practic, acționează ca un amortizor care protejează cartilajul articular al femurului și tibiei de uzură.
• Stabilitatea articulației: Meniscurile contribuie la congruența dintre femur și tibie, care nu se potrivesc perfect din punct de vedere anatomic. Ele centrează sprijinul și previn mișcările anormale ale genunchiului.
• Lubrifierea: Ajută la distribuirea uniformă a lichidului sinovial, acel „ulei” natural al articulației, care asigură o mișcare lină și fără frecare.
• Propriocepția: Transmit informații creierului despre poziția genunchiului în spațiu, contribuind la coordonare și echilibru.

Fără meniscuri, presiunea asupra cartilajului articular ar crește exponențial, ducând la o degradare accelerată și, în final, la gonartroză (artroza genunchiului). De aceea, conservarea lor este o prioritate în medicina modernă.

O leziune de menisc, adesea numită ruptură de menisc, apare atunci când una dintre aceste structuri cartilaginoase se fisurează sau se rupe. Mecanismul de producere este, de obicei, legat de o mișcare bruscă, dar cauzele pot varia semnificativ în funcție de vârstă și nivelul de activitate.

Mecanismul clasic al unei leziuni de menisc implică o mișcare de torsiune sau pivotare a genunchiului, în timp ce piciorul este fixat pe sol. Gândește-te la un fotbalist care se oprește brusc și își schimbă direcția sau la un schior a cărui schi se blochează în zăpadă.

Cauze comune pentru leziunile de menisc:

• Traumatisme acute (la tineri): Apar în timpul activităților sportive care implică pivotări, opriri bruște sau contact direct (fotbal, baschet, tenis, schi). Genuflexiunile foarte joase sau ridicarea unor greutăți mari pot, de asemenea, să provoace o ruptură.
• Leziuni degenerative (la vârstnici): Odată cu înaintarea în vârstă, meniscurile își pierd din elasticitate și vascularizație, devenind mai fragile. În acest context, o ruptură de menisc poate apărea în urma unui traumatism minor sau chiar a unei mișcări banale, cum ar fi ridicarea de pe un scaun sau o simplă genuflexiune.

Statistic, meniscul intern (medial) este lezat mai frecvent, deoarece este mai puțin mobil și mai strâns atașat de capsula articulară.

Anumite persoane sunt mai predispuse la a suferi o ruptură de menisc:

• Sportivii: Atleții care practică sporturi de contact sau cu schimbări rapide de direcție.
• Vârsta: Riscul crește odată cu înaintarea în vârstă din cauza uzurii naturale a cartilajului.
• Obezitatea: Greutatea corporală excesivă pune o presiune suplimentară asupra genunchilor.
• Anumite profesii: Muncitorii care stau mult timp în poziție ghemuită sau ridică greutăți.
• Leziuni anterioare: O instabilitate a genunchiului, cum ar fi o leziune de ligament încrucișat anterior (LIA), crește riscul de leziuni meniscale.

Simptomele unei leziuni de menisc pot varia în funcție de severitatea și localizarea rupturii. Unii oameni nici nu realizează că s-au accidentat, în timp ce alții simt imediat o durere ascuțită.

În momentul producerii traumatismului, se poate auzi sau simți un pocnet, un „cracment” dureros. Ulterior, în următoarele 2-3 zile, se instalează o serie de simptome clasice:

• Durere: Este simptomul principal. De obicei, este localizată pe partea internă sau externă a genunchiului și se agravează la mișcările de răsucire, flexie profundă sau la palpare.
• Umflarea genunchiului (hidartroză): Acumularea de lichid în articulație, care face genunchiul să pară umflat și rigid.
• Blocaj articular: Senzația că genunchiul este „blocat” sau „înțepenit”. Pacientul poate avea dificultăți în a îndrepta complet piciorul (limitarea extensiei).
• Instabilitate: Senzația că genunchiul „fuge” sau cedează sub propria greutate.
• Trosnituri sau pocnituri: Zgomote articulare în timpul mișcării.
• Limitarea mobilității: Dificultate în a efectua gama completă de mișcări, în special flexia și extensia.

ATENȚIE! Dacă experimentezi durere, umflătură sau blocaj la nivelul genunchiului, este esențial să consulți un medic ortoped. O leziune de menisc netratată poate duce la instabilitate cronică, durere persistentă și, cel mai grav, la dezvoltarea prematură a artrozei genunchiului.

Diagnosticul precis este crucial pentru a stabili cel mai bun tratament pentru menisc. Procesul de diagnosticare implică mai multe etape.

Primul pas este discuția cu medicul ortoped (anamneza) și examenul fizic. Medicul îți va adresa întrebări despre cum s-a produs accidentarea, ce simptome ai și care este istoricul tău medical.

Apoi, va urma examenul clinic, în timpul căruia medicul va efectua o serie de manevre specifice (precum testul McMurray) pentru a testa integritatea meniscurilor. Aceste teste pot reproduce durerea sau clicul specific unei rupturi.

Pentru a confirma diagnosticul și a exclude alte probleme, medicul poate recomanda investigații imagistice.

• Rezonanța Magnetică Nucleară (RMN): Aceasta este „standardul de aur” pentru diagnosticarea leziunilor de menisc. RMN-ul oferă imagini detaliate ale structurilor moi ale genunchiului (meniscuri, ligamente, cartilaj) și poate identifica cu precizie tipul, dimensiunea și localizarea rupturii.
• Radiografia: Deși nu poate vizualiza meniscurile, radiografia este utilă pentru a exclude alte cauze de durere, precum fracturile sau modificările degenerative (artroza).

Odată ce diagnosticul este clar, medicul va decide ce tip de tratament pentru menisc este cel mai potrivit. Decizia depinde de mai mulți factori: tipul și mărimea rupturii, vârsta pacientului, nivelul de activitate și simptomele prezente.

Nu toate leziunile de menisc necesită operație. Rupturile mici, degenerative, sau cele situate în zona vascularizată a meniscului (zona roșie) pot avea potențial de vindecare. Tratamentul conservator este adesea prima opțiune, mai ales la pacienții mai în vârstă cu artroză asociată.

Acesta se bazează pe protocolul RICE:

• Rest (Repaus): Evitarea activităților care agravează durerea, cum ar fi alergatul sau pivotările.
• Ice (Gheață): Aplicarea de comprese cu gheață pentru 20 de minute, de câteva ori pe zi, pentru a reduce durerea și inflamația.
• Compression (Compresie): Purtarea unui bandaj elastic pentru a controla umflătura.
• Elevation (Ridicarea piciorului): Menținerea piciorului ridicat deasupra nivelului inimii pentru a reduce edemul.

Medicul poate prescrie și medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) pentru ameliorarea durerii. Recuperarea prin kinetoterapie este, de asemenea, o componentă esențială a tratamentului conservator.

Dacă tratamentul conservator nu dă rezultate sau dacă ruptura este complexă, instabilă sau provoacă blocaj articular, se recomandă intervenția chirurgicală. Procedura se realizează artroscopic, o tehnică minim-invazivă.

Artroscopia de genunchi implică realizarea a două mici incizii (aproximativ 1 cm) prin care se introduc o cameră video (artroscop) și instrumente chirurgicale miniaturale. Chirurgul vizualizează interiorul articulației pe un monitor și poate efectua una dintre următoarele proceduri:

1. Sutura de menisc (repararea meniscului): Aceasta este opțiunea ideală, deoarece păstrează întreaga structură de menisc. Chirurgul coase la loc fragmentul rupt. Această abordare este posibilă doar pentru anumite tipuri de rupturi, de obicei cele acute, la pacienți tineri, și localizate în zona vascularizată a meniscului. Recuperarea este mai lungă, dar beneficiile pe termen lung sunt superioare.
2. Meniscectomie parțială: Aceasta este cea mai frecventă procedură. Chirurgul îndepărtează doar fragmentul rupt și instabil al meniscului, netezind marginile rămase. Scopul este de a păstra cât mai mult țesut meniscal sănătos posibil. Recuperarea este mai rapidă.

Indiferent dacă ai urmat un tratament conservator sau chirurgical, kinetoterapia este pilonul central al recuperării. Un program de recuperare fizică personalizat este esențial pentru a-ți recăpăta funcționalitatea completă a genunchiului.

Obiectivele programului de kinetoterapie sunt:

• Reducerea durerii și inflamației.
• Recâștigarea mobilității articulare: Se vor efectua exerciții pentru a restabili flexia și extensia completă.
• Tonifierea musculaturii: Întărirea mușchiului cvadriceps și a ischiogambierilor este crucială pentru a stabiliza și proteja genunchiul.
• Recuperarea echilibrului și coordonării (propriocepției).
• Revenirea treptată la activitățile zilnice și sportive.

Programul de tratament kinetic va progresa de la exerciții simple, pasive, la exerciții active cu rezistență, folosind benzi elastice, mingi de echilibru sau aparate specifice. Mersul pe bicicletă sau pe bandă este, de asemenea, integrat în etapele ulterioare.

Nu neglija importanța recuperării! Continuarea exercițiilor acasă, conform recomandărilor kinetoterapeutului, este esențială pentru a preveni recidivele și pentru a asigura sănătatea pe termen lung a genunchiului tău. O structură de menisc lezată necesită atenție și un plan de reabilitare bine pus la punct pentru a te putea bucura din nou de o viață activă și fără durere.